Skip to content

Baieti care cresc fara tata

scris de Raluca Mosora (Vasiliu) in 29 January, 2011

baieti care cresc fara tataFrecventa cu care ma intalnesc in cabinet cu copii care cresc fara tata m-a facut sa fiu tot mai constienta de importanta tatalui in viata copilului, mai ales pentru baieti.

De cele mai multe ori baiatul ramane fara tata in urma separarii parintilor  sau a decesului acestuia. Unii baieti nu si-au cunoscut niciodata tatal. Oricum ar fi, am observat ca majoritatea acestora tind sa devina copii “problema” daca nu se iau in considerare anumite riscuri pe care aceasta situatie le presupune. Asa ca m-am decis sa vorbesc despre punctele sensibile ce apar in cazul baietilor care cresc fara tata, in speranta ca le voi ajuta pe mamele singure sa faca fata mai bine situatiei in care se afla.

Riscul numarul 1: Lipsa unui model masculin

Ca sa intelegem mai bine rolul tatalui, sa ne gandim pentru inceput ca parintele este persoana pe care copilul o imita si pe care si-o ia ca model in primii ani de viata. Copilul isi imita parintii in mod natural, le preia gesturile si felul de a fi, fara sa isi puna problema daca este bine ce face, sau daca isi insuseste trasaturi de caracter pozitive sau negative.

Parintii ne transmit si primele notiuni legate de identitatea noastra de sex. De la tata baiatul invata cum sa te porti ca un barbat, si de la mama fetita invata ce inseamna sa fii o femeie. Cand tatal lipseste insa, baiatul nu mai are cu cine sa se identifice. Ii este greu sa stie cum anume sa fie, in lipsa unui model de urmat.

In acest caz, situatia se poate ameliora daca mama reuseste sa introduca in anturajul baiatului un barbat pe care copilul sa il preia ca model. De asemenea pe baiat il ajuta foarte mult sa i se prezinte tatal intr-o maniera pozitiva, pentru ca in felul acesta ii este dat ca exemplu, si el isi face o idee despre ce anume inseamna sa fie un barbat. Cel mai fericit caz este cel in care mama isi gaseste un nou partener, pe care copilul il accepta si il ia ca model.

Riscul numarul 2: Furie si vinovatie

Acest risc apare in cazul in care au existat conflicte intre parinti, si mama a ramas cu resentimente fata de fostul sot. Mama il va prezinta pe tatal copilului intr-o maniera negativa, ca pe un anti-model, spunand numai lucruri rele despre el. In acest caz baiatul traieste un adevarat conflict, pentru ca pe de o parte are tendinta naturala de a-si urma tatal, iar pe de alta parte stie ca daca face acest lucru, este respins si dezaprobat de mama.

Copilul este asadar prins la mijlocul conflictului intre parinti, si el este cel care “incaseaza” loviturile dintre ei. El este impartit intre dorinta de a-i face pe plac mamei si dorinta de a-l urma pe tata. Coalitia cu unul dintre ei inseamna inevitabil o tradare a celuilalt, adica vinovatie si neliniste.

Acest conflict deseori este amplificat de certurile continue intre parinti, chiar si dupa ce au divortat, iar copilul este pus in situatia sa aleaga intre mama si tata. Sper ca va imaginati ce lupta se da in interiorul copilului, si ca intelegeti de ce devin nelinistiti, irascibili si agresivi cu cei din jur.

Cred ca prioritatea in acest caz este sa scoateti copilul din mijlocul conflictelor. Cearta intre parinti nu ar trebui sa il priveasca, caci il tensioneaza si il sperie. Mamele ar trebui sa isi gaseasca alte persoane carora sa le spuna dificultatile lor in relatia cu partenerul, caci copilul are nevoie sa stie ca tatal lui este un om normal, un model de urmat, si nu un om agresiv, iresponsabil, nebun sau alte insulte pe care mama i le adreseaza tatalui de fata cu copilul (valabil si in cazul tatilor care isi ponegresc nevestele).

Oricum copilul trece prin perioade dificile cand parintii se cearta, daca il mai si intoxicam cu “confidente” despre cat de oribil este celalalt parinte, s-ar putea sa fie prea mult pentru el.

Riscul numarul 3: Insecuritate

In mod normal cand un copil se simte amenintat, cauta protectie de la parinti, in special de la tata. Chiar daca nu il apeleaza prea des, simpla idee ca exista cineva care sa il apere il linisteste pe copil. A spune “il chem pe tata” inseamna pentru copil “am pe cine sa ma bazez in caz de primejdie”.

Baietii deseori fac intre ei jocuri de putere, vor sa isi demonstreze care e cel mai tare, si apelarea la tata este un avantaj in plus. Baietii care cresc fara tata nu au acest avantaj, si deseori se simt inferiori in aceasta lupta. Mai mult, ei pot trai intr-un mod mult mai dramatic amenintarile din exterior, pentru ca se tem ca nu le  vor face fata,  si se simt vulnerabili cand nu au la cine apela.

In acest caz ” o chem pe mama” este doar partial o solutie pentru ei, caci mama nu este un simbol al fortei. Solutia este si in acest caz gasirea unui barbat care sa preia rolul de protector, care sa il asigure pe baiat ca in cazul unei probleme poate apela oricand la el.

Riscul numarul 4: Dependenta fata de mama

Cand copilul isi pierde un parinte, se teme foarte tare sa nu il piarda si pe celalalt. Aceasta nesiguranta il face sa se apropie si mai mult de mama, de care este foarte legat, si sa se cramponeze de ea, cerand in permanenta atentie, dovezi de dragoste, mangaieri, etc.

Dependenta este deseori accentuata chiar de mama, care dintr-un surplus de afectivitate neimpartasita, are tendinta sa il alinte, sa il supraprotejeze, si sa il tina strans lipit de ea, caci el este sprijinul ei emotional. Unele mame chiar spun ca nu le mai trebuie un alt partener, si ca se vor dedica in totalitate cresterii copilului.

In consecinta, in loc sa se desprinda de mama pentru a deveni un mic barbat (tendinta fireasca a oricarui baiat), acesta va ramane un copil dependent de ea.

In acest caz este foarte important ca mama sa realizeze cat este de important ca baiatul sa se descurce singur si sa invete sa se poarte ca un barbat, si sa ii incurajeze toate actiunile spre independenta si responsabilitate ale baiatului.

Riscul numarul 5: Copilul face numai ce vrea el

Cum tatal este absent, baiatul are un rol privilegiat fata de mama, care isi revarsa toata afectiunea fata de el (daca nu isi gaseste un nou partener). Deseori relatia intre el si mama nu mai este ca de la mama la fiu, ci de la egal la egal. Investit cu aceasta putere, copilul va cauta sa faca numai ce vrea el, si daca mama incearca sa ii puna interdictii el va raspunde cu incapatanare, opozitionism si chiar cu sfidare.

Este foarte important ca mamele sa incerce sa isi pastreze autoritatea in fata copilului, caci el inca nu este capabil sa faca ce e mai bine pentru el, ci va prefera activitatile placute in locul celor utile. Mai mult, cum tatal (in general cel ce impune reguli) este absent, mama va trebui sa preia si aceasta responsabilitate fata de fiul ei.

Mamele care trebuie sa isi creasca singure baietii au dificila sarcina sa fie si pline de iubire, dar si ferme in impunerea de reguli. Ele sunt si cele care il asigura pe baiat ca se pot simti in siguranta, dar il si incurajeaza sa se desprinda de ele si sa devina independenti. E ca si cum au un cumul de functii, de mama si tata in acelasi timp. Asadar este de inteles de ce multe dintre ele nu reusesc sa faca fata situatiei.

A-ti creste baiatul fara ajutorul unui partener este un lucru dificil, insa exemplele pozitive de mame care s-au descurcat in aceasta situatie ma fac sa cred ca este nevoie doar de tact si responsabilitate pentru a face fata acestei provocari.

(Sursa foto)

Recomandă:
Articol din categoria
Copilul în familia lui, Studii de caz
31 Comentarii
  1. Anonim permalink

    In multe dintre afirmatii sunt de acord cu tine, dar in f multe nu sunt de acord. 90% din comportamentul copilului e determinat de comportamentul parintelui existent. Parintele e cel care trebuie sa fie cu capul pe umeri…adica parintele trebuie sa-si rezolve problemele intai…

    • Asa cum spui si tu, responsabilitatea parintelui ramas este foarte mare (poate chiar 90%). El va trebui sa suplineasca si rolul celuilalt parinte, si de el depinde felul in care se descurca copilul lui. La ce probleme te referi cand spui ca trebuie sa le rezolve parintele mai intai? Ai si vreun exemplu concret?

    • DE CE ANONIM DACA SUNTETI SIGUR CA AFIRMATIILE SUNT CORECTE ?
      Vi se pare suficient ca un tata sa dea nastere unui copil si apoi sa-i lase toate reesponsabilitatile mamei ?????????/ ce frumos , cat de parsiva sitatie
      Este adevarat ca de multe ori o mama face mai mult decat 2 tati la un loc ( exista si putine situatii invers), dar totusi lasitate se numeste atitudinea tatalui respectiv .

  2. aanonim permalink

    Buna ziua. Si eu am un baietel de 1 an si 5 luni pe care, in prezent, il cresc singura. Cu inima stransa citesc articole de genul asta si doar o fraza incurajatoare, similara cu cea din incheierea articolului, ma face sa sper ca NOI vom fi cazul fericit, ca baiatul meu va ajunge la varsta la care sa inteleaga situatia si nu va fi macinat de toata pleiada de probleme pe care o ridica lipsa tatalui din viata lui. Dar ce inseaman sa ai “tact si responsabilitate pentru a face fata acestei provocari”? Cum sa faci fata intrebarilor pe care copilul ti le va pune incepand cu gradinita de genul:”dar tata de ce nu sta cu noi?”, “dar de unde putem cumpara un tata?”. Nu ma victimizez- sunt singura raspunzatoare pentru aceasta situatie, ci doar cer ajutorul, unui specialist, intr-o situatie data, pe care nu am cum s-o mai schimb, ci in care trebuie sa ma implic cu responsabilitate. Multumesc.

    • Buna draga mamica. Sunt multe modalitati de a face fata acestei situatii, si sunt sigura ca le vei gasi pe cele mai potrivite pentru tine. Eu doar pot sa iti sugerez cateva lucruri: in primul rand sa fii sincera cu copilul tau atunci cand va intreba despre tatal lui, fara sa il amagesti ac se va intoarce daca stii sigur ca nu va fi asa. Poti sa ii spui in mod simplu motivul pentru care a plecat, chiar daca este de exemplu ca nu te intelegeai bine cu el sau ca el sau tu ati vrut sa faceti altceva. (ma rog, aici ar fi bine sa ii spui situatia reala, dar intr-un mod foarte simplu, fara sa invinovatesti pe tata sau pe tine pentru asta). E important sa faci distinctia intre faptul ca voi nu va intelegeati si faptul ca el va ramane tatal lui, chiar daca nu mai este sotul tau. Si sa incerci sa i-l prezinti intr-o maniera cat mai realista, fara sa ii creezi o imagine negativa sau idealizata despre el. Si, in plus, ar fi bine ca baiatul tau sa aiba un alt model masculin prin preajma (fie ca e un unchi, fie bunicul, fie, de ce nu, viitorul tau partener). Sunt multe de zis, dar deocamdata ma voi opri aici, daca ceva iti este neclar mi-ar placea sa imi pui mai multe intrebari cat mai specifice, ca sa iti fie mai clare lucrurile si sa te ajute cat mai mult.

  3. aanonim permalink

    Multumesc pentru raspunsuri…sau mai bine zis pentru sfaturi si de asemenea pentru faptul ca v-am descoperit intr-un moment in care aveam nevoie disperata de niste raspunsuri sau lamuriri. Indraznesc sa va mai pun cateva intrebari plecand de la art. si raspunsul dv.: ce se intampla daca baietelul nu are un model masculin(tata, unchi, bunic)intrucat bunicul nu mai este, iar unchii vin cam o data pe saptamana si atunci circa 3-4 ore? Este posibil ca acest lucru sa duca, in timp, la o deviatie comportamentala ? Este posibil ca dintr-un copil foarte vesel, sociabil -asa cum este acum-sa devina un copil-adolescent introvertit? Credeti ca implicarea lui in activitati sportive, si nu numai, ar putea oare sa-l ajute sa nu simta atat de acut lipsa tatalui, cu tot ce atrage acest lucru dupa sine? Multumesc si astept cu nerabdare sfatul dv.

    • Ideea cu sportul este foarte buna in cazul in care nu are prea multe modele de barbati in preajma lui. Nu este nici o problema daca modelul pe care si-l alege nu este din familie, poate de exemplu sa isi aleaga ca model instructorul sau antrenorul de la sport. Cat despre schimbarile sau efectul lipsei tatalui pe termen lung, sunt multe variabile care pot interveni in timp, deci nu putem spune nimic sigur. Insa sociabilitatea este o trasatura de temperament, asadar este innascuta, si nu se schimba asa de usor. Unii adolescenti pot avea perioade in care sa fie mai retrasi, poate din nesiguranta, poate pentru ca vor sa fie singuri, dar nu are legatura cu lipsa tatalui. Ce spuneti, in momentul de fata, copilul simte lipsa tatalui?

      • aanonim permalink

        Nu ma pot pronunta. Vad ca priveste cu jind barbatii pe strada, iar daca unul dintre ei aduce cu figura tatalui chiar spune “tata”. Fireste ca este foarte mic si nu intotdeauna cuv. “tata” exprima ceea ce presupun eu ca zice. Este un copil foarte istet si precoce, ca toti copiii din zilele astea.

        • Daca le spune “tata” acestor barbati, este posibil ca intr-adevar sa ii simta lipsa, si de aceea cred ca este important sa aiba un barbat in preajma sa. Sunt sigura ca vei reusi sa ii aduci aproape un “tata”, adica un model pentru el. Intr-adevar, sunt foarte isteti si precoce copiii de astazi!

          • aanonim permalink

            Multumesc pentru sfaturi. Si eu imi doresc sa-i pot oferi posibilitatea de a avea un “MODEL” masculin in preajma,dar nu numai o persoana care sa stie sa-si joace foarte bine rolul de tata, ci mai ales care sa intelega notiunea de familie.
            As vrea inainte de a incheia acest raspuns sa vin cu o apreciere vizavi de subiectul acestui articol. Nu as vrea sa dau sfaturi pentru mamale care sunt in aceasta situatie -poate doar sa ofere micutului lor multa iubire-,pentru ca in prezent si eu invat din mers, ci as vrea doar sa le spun celor care cred sau care s-ar incumeta sa creasca un copil singure sau celor care sunt sfatuite ca se poate creste un copil singure ca NU ESTE ASA. Copiii au nevoie de ambii parinti.Poate din punct de vedere material pot face fata, dar latura afectiva, emotionala nu au cum s-o satisfaca cu o suma de bani. Un copil trebuie sa vina pe lume intr-o familie foarte bine inchegata, echilibrata intrucat numai asa exista bucurie,fericire,implinire si din partea parintilor si din cea a copilului. Ideea de a avea un copil doar pentru sufletul tau e un gest egoist.
            Multe multumiri inca o data. Numai bine!

          • Multumim foarte mult pentru sfaturi. Este intr-adevar bine punctat ce ai spus tu, si mai ales conteaza ca vorbesti din experienta, ceea ce face ca ce spui sa fie si mai valoros. Sper ca si tu sa iti gasesti perechea si sa fie un bun tata pentru copilul tau, si ma bucur ca ai fost deschisa si ca ne-ai spus despre tine. Te mai astept pe blog!

  4. aaanonim permalink

    eu sunt alta mamica care am copii fara tata. subscriu la cele scrise de aanonim. in primul rand , este un gest egoist. crunt de egoist. de care ma fac vinovata si total raspunzatoare! desi am deschis ochii in privinta asta cam tarziu. pe moment e ca o racorire, dar in timp e o secatuire. copiii , si mai ales baietii au nevoie de tata. oricati antrenori si unchi le-am da, nimic nu se compara cu un tata pe care sa il imbratiseze . si mie imi este teama de momentul “unde-i tata?” . desigur ca aici ^problema este delicata si cu nuante. acum, dupa divort, am ajuns sa fiu anti-divort! si dupa cum se pare, nu sunt singura. si nu din punct de vedere material. ci din punct de vedere al unui gol afectiv pe care nu il poate umple nimeni!
    ar trebui sa ne intoarcem in urma, sa privim inhamarea la casatorie, cu cine, sa suportam conflictele cu sotii, sa fi zis mai des ” te iert si uit”, dar mie mie se pare de o importanta cruciala credinta in Dumnezeu( a celor 2 soti sau chiar a unuia). SI FFFFFFF IMPORTANT de asemenea: comunicarea cu parintii/ socrii. In ziele noastre este destul de greu sa nu cedezi gandului de dezbinare atunci cand dai de putin greu. Cand la asta mai vin si parintii si socrii sa puna sare pe rana, sau pur si simplu nu te inconjoara cu acel sfat plin de dragoste care sa te aduca cu picioarele pe pamant: “NU divorta, mama, ca etc etc!” Acum s-au racit relatiile dintre socrii si parinti pe motive de orgolii , pe motive materiale, pe tot felul de porcarii iar la urma rezulta un divort in care toti de la un capat sunt nefericiti. Dar daca n-ai cu cine te sfatui, faci ce iti zice ” suferinta” si divortezi. Si copiii? De copii cam uitam in momentele alea. Dar ne uitam mai bine la ei cand schioapata de un parinte. Si apoi, cum justificam un divort in fata lui Dumnezeu, v–ati pus problema asta? adica ce II poti zice lui Dumnezeu la Judecata? ca acolo raspundem de copiii nostri.
    sa ne dea Dumnezeu putere sa ne crestem copiii cu bine, sa fie ei fericiti pt ca ei sunt viitorul nostru. in ochii lor este viitorul nostru. trist sau vesel.
    PT MAMICILE CE SE GANDESC SA DIVORTEZE: NU DIVORTATI! Nu o sa fie mai bine pt copii!

  5. Ioana permalink

    auzi “nu divortati” stati cu tatii care sunt betivi,care va bat si va umilesc in fata copiilor!! eu zic ca decat asa mai bine un tata lipsa. un copil creste mai bine in liniste si armonie cu mama lui decat cu mama si tata in certuri si batai zilnice,parerea mea.

  6. Cred ca este important sa lupti pentru familie, adica sa nu divortezi la primele greutati, mai ales daca ele pot fi depasite. Dar in acelasi timp daca se intrec anumite limite, (pe care fiecare si le stabileste) si daca relatia este mai mult un calvar decat o implinire, divortul poate fi o solutie mai buna decat umilirea. Asa cum spunea si Ioana, tind sa cred ca armonia in familie este mai importanta decat faptul de a avea un tata, dar intr-o atmosfera toxica emotional.

  7. aaaanonim permalink

    cand mama isi revarsa asupra copilului ura si frustrarile fata de tata , abia atunci incepe “distractia” ; cum zicea cineva mai sus , mai intai parintele sa isi rezolve problemele.

  8. Pleseanu Isabela permalink

    Eu cresc doi baieti fara tata, 14 si 10 ani, iar tatal lor le da o pensie de toata mizeria ( 500 lei/luna). Toate teoriile astea de la psihologi nu sunt conforme cu realitatea. In primul rand, la noi in Romania ,o mamica singura , daca nu are vreo afacere, sau un salariu de cel putin 3000 lei / luna, se poate resemna cu esecul profesional si social al copiilor ei. O mama singura in Romania , cu un venit mic, nu poate sa ofere copiilor, decat dragoste, nimic altceva, nici macar un model masculin, tinand cont de venitul minim pe care il are mamica singura. Nu este vorba de negativism ci pur si simplu asta este realitatea. Toate sfaturile astea pompoase vin din partea unor imbuibati care habar nu au ce inseamna lipsuri si greutati. Copiii trebuie sprijiniti , nu numai moral . Educatia costa bani grei. ( carti; cursuri limbi straine; sport; cursuri arta; excursii; tabere: etc) Eu, de exemplu nu am fost nicioadata in vreo excursie sau concediu cu baietii mei,pentru ca nu-mi permit. Ei nu au mers niciodata in vreo tabara si nici nu vor merge. Nu imi permit sa-i dau la inot de exemplu, sau la vreun sport. Cel mare ar vrea curs de actorie, dar….nu va putea vreodata. Sunt multe probleme, pe care nu le pot rezolva psihologii, niciodata. Dragostea este foarte importanta, evident, dar nu suficienta.

    • Aveti dreptate. S-a dovedit ca cea mai mare provocare a unui parinte singur este sa le poata asigura copiilor ziua de maine, si acest lucru este mult mai dificil cu un singur venit. Bineinteles ca psihologii nu pot rezolva problemele financiare din familie si nici nu pot sa il aduca pe tata inapoi. Imi pare rau ca va confruntati cu aceste dificultati si sper sa aveti puterea sa le faceti fata.

  9. Adina permalink

    Buna ziua,

    Si eu ma confrunt cu o situatie similara….insa e greu de spus ce sa faci ca parinte singur si ce sa nu faci…mai ales ca diferentele dintre generatii sunt extrem de mari si chiar socante uneori. Baietelul meu are 7 ani si suntem singuri de cam tot atat, practic nu si-a cunoscut tatal, fiind prea mic in perioada in care noi ne-am despartit. A inceput sa aiba cosmaruri in care mor eu sau murim amandoi si este foarte stresat ca va ramane singur, figura masculina in prejma exclus pt ca tatal meu nu mai e…bunicul e prea batran, fara rabdare si sta la tara, unchi nu exista….mama este o fire mai complicata si autoritara, sta tot la tara si nu are contact cu noi decat extrem de rar…iar eu sunt sigura..ii e teama uneori de copiii de afara pt ca simte ca nu il apara nimeni cu toate ca eu incerc cat pot sa ii arat ca nu e singur…apar diverse conflicte iar el fiind singur acum acasa cat timp eu sunt la munca se teme de ceilalti parinti…a mai aparut si o situatie cu o familie a carui copil a crescut practic cu noi in casa……parintii lui avand job-uri solicitante amandoi……au aparut discutii si fiecare si-a vazut de drum….insa respectiva mamica acum si-a invatat copilul sa il bata pe al meu …au fost zile cand coboram si il luam din spatele blocului pt ca ii era frica sa intre in casa deoarece acel copil il urmareste peste tot sa il bata……si nu stiu efectiv cum sa gestuionez situatia si cum sa il ajut…..la intrebarea “de ce a plecat tata” i-am spus ca pur si simplu oamenii mari nu se inteleg uneori….si a veniturmatoarea intrebare “de ce v-ati certat?” “se purta frumos cu mine sau urat?”…..afara daca este intrebat cu cine seamana ( cu mine clar nu :)) spune “cu mami, eu nu am tata” dar cu o nonsalanta care pe mine m-a socat….in aoarenta este foarte dur si nepasator, puternic chiar…insa se macina mult si cand cedeaza plange si se simte abandonat ….in cateva luni implineste 8 ani si cand se iau de el copiii afara a inceput sa ii jigneasca si sa ii faca prosti, nesimtiti……nu foloseste cuvinte de mahala dar atat cat poate, cand se infurie cauta sa se razbune……si nu stiu cum si ce sa fac…..am fost mereu langa el….si incerc sa fac totul asa cum trebuie…dar nu prea reusesc si nu stiu cum sa il ajut….

    • Din ce spuneti cred ca problema cu baiatul care il ameninta este mai grava decat cea cu tatal, care pare sa fie o situatie normala pentru el (mai ales ca nu o considera un tabu). Eu cred ca trebuie sa preluati si rolul de protector si sa il ajutati sa rezolve cat mai repede problema cu acel baiat.

      • Adina permalink

        Nu stiu cum sa iau rolul de protector, asta e problema….sa il invat sa se apere nu e bine pt ca eu sunt la munca dimineata si daca el riposteaza parintii sar pe el…..este foarte rea lumea din jurul nostru….nu aveam o asa impresie in trecut…sunt total socata…va spun din suflet……iar eu pt ca m-am certat cu acea mamica si amenintat ca sun la politie daca mai ridica mana la copilul meu m-am ales cu o amenintare “lasa ca vine al meu acasa si va bate el pe amandoi”…..

  10. Nikky permalink

    In situatia e fata poate ar trebui sa incercati sa aveti in anturaj un amic de sex masculin pe care sa stie ca se poate baza. E foarte urat ca femeia aceea(daca se poate numi asa) si´a invatat copilul sa il bata pe a d-voastra. Poate par cinica dar ar trebui sa il invatati pe baiatul d-voastra sa riposteze. Sa nu se lase calcat in picioare. Mai incolo o sa devina foarte complexat cand o sa isi dea seama ca ceilalti copii il umilesc. E foarte trist in ce lume traim.

    • Adina permalink

      Eu am zis sa nu judec oamenii si sa ii iau ca atare dar aveti mare dreptate….este foarte trist sa traim intr-o astfel de lume…..din cauza conflictelor cu acel copil si a faptului ca eu sunt la munca in timpul zilei au aparut si altfel de complicatii….astazi de exeplu a dat fara sa vrea, peste un copil cu bicicleta……in conditiile in care acel copil, tot din bloc se baga in fata lui iar el i-a repetat sa se dea la o parte….si asta mi-au confirmat-o ceilalti copii……si pentru asta…si pt faptul ca eu nu eram acasa si-a luat o palma de la mamica copilului si si-a permis sa il traga de urechi….in conditiile in care ea ar trebui sa ii supravegheze…..acum plange de 2 ore si nu mai vrea sa iasa din casa…………

  11. Nikky permalink

    Eu va inteleg fiindca si eu sunt mama si nu stiu sincer cum as reactiona daca mi´ar lovi cineva baiatul. Sunt foarte impulsiva de felul meu si nu ar iesi deloc bine. Daca puteti si gasiti pe acolo unde locuiti d-voastra, interesati´va de un curs de aparare gen karate care sa fie gratuit. Stiu ca in unele locuri se fac cursuri de acest gen gratuite. Sa invete sa se apere baiatul d-voatra in caz ca mai are astfel de incidente. Daca dumneavoastra sunteti la servici e greu de spus care ar fii solutia..poate si vecinii va stiu situatia familiala si de asta isi “permit” sa se comporte asa. Foarte urat din partea lor. Si al meu baiat e inca mic dar imi fac griji tocmai din aceasta problema fiindca aici in zona unde locuiesc eu,oamenii,mai exact vecinii nu sunt tocmai civilizati(majoritatea tigani). Poate ar trebuie sa il lasati sa se joace in casa daca nu are cine sa il supravegheze cat sunteti d-voastra la munca. Si de evitat pe cat posibil astfel de oameni. In caz de orice incercati sa aveti la dumneavoastra un sprei paralizant(sau cu piper,sunt spreiuri de auto aparare speciale,pe care le puteti gasi la magazinele de arme si munitii). Asta in caz ca aceea mama care v´a amenintat cu bataia isi va pune planul in aplicare,trebuie sa fiti pregatita mereu si asa ceva nu strica,va poate apara si de hoti sau caini agresivi. Stiu ca pare copilaresc ce va spun dar in lumea in care traim e bine sa fim pregatiti de orice. Lumea devine din ce in ce mai rea. Dar are Dumnezeu grija de fiecare la un moment dat, roata se va intoarce!

    • Adina permalink

      Si eu sunt impulsiva insa nu stiu cat bine ar face sa ii fac dreptate asa cum ma gandesc acum…..pt ca mi s-a urcat tot sangele in cap……insa el ramane tot singur acasa……iar ei stiu asta….exact cum spuneti..de asta isi permit….ideea e ca a venit o colega de munca care sta la curte si l-a luat la ea….cand a vazut ce copii are acolo a vrut sa ramana peste noapte….ma doare sufletul si stiu ca nu e o solutie dar cel putin il stiu in siguranta ..insa un psiholog vreau sa vada pt ca il simt schimbat si nu vreau sa ramana cu sechele care sa se manifeste altfel peste cativa ani…….daca aveti tot baietel si il cresteti singura nu faceti greselile pe care le-am facut eu……mereu il ridicam de jos cand era lovit de ceilalti din bloc si ii spuneam sa nu ii bage in seama…niciodata nu am facut scandal pt ca ma gandeam ca sunt copii si se intampla…insa nu copiii sunt problema….ci parintii care sunt cum sunt si nu le pasa de nimic…au multe rautati….nu sunt tigani dar nici oameni nu ii pot considera…de cate ori a fost lovit el cu bicicleta sau trantit, etc niciodata nu m-am dus sa trag pe cineva de ureche pt ca am zis ca suntem oameni dar rau am facut pt ca ei au vazut asta si nu o iau ca normalitate sau omenie ci ca slabiciune…de as intoarce timpul inapoi as da cu toti de pamant……imi pare rau ca spunn asta aici si imi cer scuze…..dar te fac din om neom….el sta si in casa insa noi stam intr-o garsoniera…..se simte foarte singur si se plictiseste…ce sa faca 9 ore pe zi intre 4 pereti…5 zile pe saptamana?…il inteleg ca vrea afara la copii..sper din suflet sa aveti o viata mai buna decat a noastra si mai putine griji!

  12. Nikky permalink

    E buna ideea cu psihologul. Chiar foarte buna. Si daca puteti ar fii de prefereat sa duceti baiatul la acea colega de care ati spus. Si poate in timp situatia se va rezolva. Slabiciunea care v´a prins´o e ca sunteti mama singura si orice ar face ceva baiatului,d´voastra nu o sa ripostati prea mult fiind in dezavantaj ca nu aveti un barbat langa d´voastra. De asta ar fii bine ca cei de acolo,vecinii dar si copiii sa stie ca nu sunteti singuri, i´ar mai descuraja din comportamentul asta de doi bani. Parintii lor sunt de vina in primul rand,ei ar trebui sa se ocupe de educatia copiilor lor. Eu cred ca toti copiii au drepturi egale, indiferent daca sunt crescuti de ambii parinti sau doar de mama/tata. Va doresc mult succes si multa sanatate la amandoi.

  13. Nikky permalink

    Scuzati eventualele greseli,m-am grabit cu scrisul.

  14. bragaru permalink

    vreau sa zic si eu cateva lucruri desi am citi doar titlul,sunt o persoana care pana acum 2 luni vorbeam foarte putin,desi ma mir ca mi-am gasit o sotie,nici acum nu stiu cum,o iubesc tare mult,ea e sociabila si eu vb foarte putin,nu imi imaginez cum ne-am potrivit,suntem impreuna de 10 ani,si probabil ea m-a facut sa ma schimb dupa atatia ani.mi-a murit tata cand aveam 4 ani,nu am realizat nimic pana pe la 15 ani,dar de atunci pana acum ceva timp(putin)a fost critic pot sa zic ca te poti distruge ca om din cauza unor lucruri pt care nu esti de vina,asta e clar,acum e mai bn desi ma chinui ca vreau sa fac un copil si nu vreau sa-l cresc cu frustrarile mele ca am crescut greu,desi nu poti evita.dar sunt sigur ca o sa ma descurc cu un copil ca mi-am pus ambitia sa ma schimb ca deja sau vazut rezultatele ca am sunt oameni care mi-au zis ca-s altul,dar e greu sincer,poti suferi crunt fara contributie

  15. grecu g permalink

    Mi se pare foarte bun articolul si as veni chiar cu o completare: model de barbat poate fi oricine, incepand de la invatator, bunic, unchi, preot etc, adica persoane de sex masculin pe care le apreciaza si/sau pe care le vede frecvent. Am un exemplu in acest sens, de baiat care este fara tata (in urma divortului) de la 8 ani si acum are 22 ani. Pot spune ca fac parte din categoria mamelor care AU REUSIT. Nu am avut un partener care sa-l inlocuiasca pe tatal lui si nici nu a avut relatie apropiata cu el, dar a gasit exemplu in tatal tatalui (bunicul), intr-un frate de-al meu si ulterior intr-un profesor de la liceu, despre care am aflat la terminarea liceului ca era considerat model pentru mai multi baieti.
    Intr-adevar, asa cum se precizeaza si in articol, in primul rand nu trebuie criticat tatal, indiferent cum ar fi el si apoi, ca mama, trebuie sa fii cand femeie, cand barbat, adica sa alternezi, nu sa fii amandoua simultan. Joci cam multe roluri, dar merita. Cat despre atasamentul exagerat, iarasi e pericol. E greu dar…e frumos!

    • ma bucur foarte mult sa aud asta, si ma bucur ca ati reusit sa pastrati in ochii baiatului o imagine pozitiva a tatalui. Sunt sigura ca va aprecia acest lucru toata viata!

      • grecu g permalink

        Si mai cred ca oricare ar fi situatia, tot ce pare greu si nerezolvabil sa se transforme in ceva benefic si constructiv. De exemplu, baiatului meu, cand avea nostalgii sau frustrari (vazand baietei cu tata), ii aratam copiii abandonati de la o scoala speciala din apropiere si-l faceam sa pretuiasca faptul ca are parinti, chiar daca pe unul il vede cam rar, deci partea plina a paharului (optimismul) ajuta in orice imprejurare. Am transformat raul in bine si asta l-a ajutat sa devina barbat (fiind responsabilizat de mic). Acum munceste pe santier ziua si seara merge la Facultatea de constructii. Sunt tare fericita, desi nici nu mai sunt cu el in tara. ORICE se poate pe Pamantul acesta!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Despre fetele care cresc fara tata

Lasa un comentariu

Nota: Este permisă codarea XHTML. Adresa ta de email nu va fi publicata.