Autocontrolul, o cheie a succesului în viață

Ce părere ai despre părinții care se ghidează după principiul: „Lasă-ți copilul cât mai liber, încearcă să nu îl îngrădești în niciun fel?” Dar despre cei care sunt preocupați ca micuțul să respecte regulile și să urmeze un program bine stabilit? Crezi că un copil care face orice îşi doreşte, fără nici o oprelişte, este şi va fi mai fericit în viaţă decât un copil cuminte și ascultător? Este posibil ca o libertate prea mare acordată copilului să nu îi fie benefică acestuia? Iată câteva întrebări pe care majoritatea părinților și le pun când încep procesul de educare al copilului. Răspunsul la aceste întrebări se învârte în jurul unui cuvânt cheie: autocontrolul.

Ce este autocontrolul?

• Autocontrolul este o capacitate care se formează în timp și pe care fiecare dintre noi o avem mai mult sau mai puțin dezvoltată. În principal, când vorbim despre controlul propriei persoane, ne referim la 3 lucruri: la capacitatea de a ne ține în frâu poftele și impulsurile de moment, la stăpânirea propriilor reacții emoționale și la capacitatea de a amâna o recompensă și de a continua o activitate mai puțin plăcută.
• Pentru a putea vorbi despre un autocontrol sănătos trebuie să fim atenti să nu cădem în extreme. Atât lipsa autocontrolului cât și prezența lui în exces sunt nesănătoase pentru copil. Lipsa autocontrolului înseamnă impulsivitate, reacții imprevizibile, incapacitatea de a duce la bun sfârșit o anumită activitate. Autocontrolul în exces înseamnă rigiditate, lipsa de spontaneitate,  inhibitie.

De ce este bine ca micuții să îşi poată controla impulsurile?

În ultima vreme, tot mai multe studii scot în evidență importanța autocontrolului în viața copiilor. Avantajele dobândirii unui autocontrol sănătos se observă atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Având în vedere importanța autocontrolului în viața noastră, cercetătorii l-au numit o cheie a succesului în viață. Iată care sunt principalele avantaje pe care au cei care au un autocontrol sănătos:

• În prima parte a vieții autocontrolul stimulează dezvoltarea intelectuală a copilului. Iată de ce: orice copil are și dorințe inacceptabile (dorința de a distruge, de a răni pe cineva, de a umili, etc). Copilul care știe că nu își poate manifesta aceste dorințe direct va trebui să găsească strategii mai acceptabile de a şi le satisface. Spre exemplu, un copil căruia nu i se permite să îi lovească pe alţii când este furios va găsi alte modalităţi de a-şi descărca furia (prin cuvinte, printr-un joc în care se luptă imaginar cu cineva, etc.). În felul acesta el este mai stimulat să îşi dezvolte imaginaţia, creativitatea, gândirea şi limbajul, adică să se dezvolte intelectual.
• Micuţul care reușește să nu se lase copleșit de emoţii poate să ia decizii mai raţionale şi să facă alegeri mai bune decât cel care ia decizii bazate pe emoţiile de moment.
• Copilul care are capacitatea de a-şi amâna plăcerea de moment se poate implica în activităţi care presupun efort (și care de obicei sunt mai neplăcute), însă care sunt importante pe termen lung. De aceea, şcolarii care au un nivel mai ridicat al autocontrolului obţin rezultate mai bune la învăţătură decât ceilalţi copii.
• Ajunşi la adolescenţă, copiii cu un bun autocontrol sunt mai puţin înclinaţi spre comportamente de risc (consum de droguri, alcool, promiscuitate sexuală, violenţă), şi riscul să abandoneze şcoala este mult mai mic.
• Cele mai importante avantaje ale autocontrolului se observă pe termen lung: cercetările realizate pe o perioadă de 30 de ani au arătat că micuţii care au o bună capacitate de auto-control vor avea o stare mai bună de sănătate (fiind mai puţin predispuşi la dependenţa de alcool, tutun, droguri şi mai puţin supraponderali), se vor descurca mai bine în situaţii de stres, vor fi mai satisfăcuţi în viaţă, şi chiar şi salariile lor vor fi mai mari. De asemenea, aceştia vor fi mai puţin înclinaţi către comportamente de delicvenţă şi criminalitate.

Aşadar, dacă un copil dobândeşte o bună capacitate de autocontrol, acest lucru îi va influenţa în bine toată viaţa!

Care sunt etapele dobândirii autocontrolului?

Capacitatea de autocontrol nu apare peste noapte, ci este rezultatul unui proces care se desfăşoară în timp, începând cu cel de-al doilea an de viaţă.

• În primul an de viaţă copilul este incapabil să îşi amâne impulsurile sau nevoile, şi orice încercare de a-l disciplina sau de a-l face să urmeze un anumit program este sortită eşecului şi este nesănătoasă pentru el.
• Între unu și doi ani, când copilul începe să exploreze, invariabil se va lovi de interdicţii din partea părinţilor, menite să îl ferească de accidente (nu băga degetele în priză, nu fugi pe stradă, etc). Copilul nu este în stare să le înţeleagă, pentru că nu-şi dă singur seama de pericolele din jur. În plus, impulsul de a explora este foarte puternic şi nu poate fi amânat. Așadar, copilul nu este încă pregătit să se controleze sau să respecte de bună voie regulile și interdicțiile exterioare.
• Copilul de doi ani începe treptat luarea în stăpânire a propriilor impulsuri. Motorul care îl face pe acesta dornic de a se controla este reprezentat de dorinţa de a le face pe plac părinţilor şi teama de a nu le pierde iubirea. Fiind presat de propriile impulsuri, pe de o parte, şi de interdicţiile exterioare, pe de altă parte, copilul caută modalităţi mai bune de a-și descărca impulsurile interzise (de exemplu bate o păpuşă în loc să îşi bată frăţiorul). Aceasta este perioada în care se dau cele mai aprige bătălii între impulsurile de nestăpânit ale copilului și cerințele lumii exterioare. Uneori copilul reușește să se abțină, alteori pur și simplu nu se poate controla și face lucruri care știe că sunt interzise.
• La trei ani copilul începe să interiorizeze interdicţiile din exterior, spunându-și singur ce nu are voie să facă (îl poți auzi uneori cum își spune cu voce tare: trebuie să fii cuminte). Chiar dacă nu înţelege prea bine de ce nu are voie să facă anumite lucruri, el va respecta regulile ca să nu îi supere pe ceilalți. Odată cu dezvoltarea vorbirii, copilul este tot mai capabil să folosească cuvintele ca mod de a-și descărca tensiunile și agresivitatea. Astfel, când se ceartă cu un copil, în loc să lovească el își arată supărarea cu ajutorul limbajului.
• După 3 ani copilul începe să înţeleagă legăturile de tip cauză-efect din jur. Acum el înţelege mai bine rolul anumitor reguli precum și consecințele logice ale nerespectării acestora.  El are o capacitate mai mare de a coopera cu părinții și de a negocia anumite reguli. De asemenea, el începe să își exprime impulsurile interzise prin desen, povești, jocuri.
• După 4 ani copilul incepe să se simtă vinovat pentru anumite lucruri pe care le-a făcut. Vinovăţia, dacă nu este excesivă, este un semn că micuțul îşi dă seama de greşelile lui şi că şi-a interiorizat regulile. Copilul deja începe să-şi formeze conştiinţa morală (ce este bine să faci, ce înseamnă bunătatea, întrajutorarea, egoismul, etc).  Încetul cu încetul el va învăţa modalităţi tot mai potrivite de a se descurca cu propriile impulsuri. Din acest moment autocontrolul este aproape format, urmând a se perfecţiona în timp.

În drumul dobândirii autocontrolului atât părinţii cât şi copiii trebuie să facă faţă la numeroase provocări. Părinţii trebuie să găsească o linie de mijloc în ceea ce priveşte impunerea interdicţiilor și să își adapteze permanent metodele de educație în funcție de particularitățile vârstei copilului. Ei trebuie să fie fermi când vine vorba de respectarea regulilor, dar și rezonabili cu numărul si dificultatea regulilor impuse. Copiii trebuie să se lupte cu ei înşişi şi să renunţe la unele plăceri. Însă viaţa ne arată că recompensa pentru aceste eforturi va merita din plin!

(Sursa foto)